Zilele trecute am
luat decizia ca trebuie sa cumpar o noua masina de spalat. Era cazul, cea veche
tocmai implinise 10 ani si de ceva vreme incepuse sa dea semne de ramolire.
Cum inca locuiesc
cu parintii iar mama-i sefa pe bucatarie, a trebuit sa ma consult cu ea in
luarea acestei deicizii. Dupa ce ne-am pus de acord, am purces in cautarea "spalatoresei" perfecte.
Desi greu de
crezut, am gasit-o relativ repede. Am cautat una de dimensiuni nu prea mari, cu
1200 rpm, ceva programe de spalare,
cativa ani de garantie si evident, pret atractiv. Nu am cerut chiar asa mult, nu-i asa?
Dupa cateva
plimbari prin diferite magazine de profil, ne-am oprit in Domo si ne-am decis asupra unei Beko exact
asa cum ne-o doream. "Fata" inteligenta, cu 5 ani garantie si pret bun. Ba chiar
ofereau si reducere daca dadeai la schimb masina cea veche. Normal ca ne-a
incantat ideea, asa impuscam 2 iepuri dintr-o lovitura : ne-o aduceau pe
cea noua la botul calului si scapam si de harbul vechi si inutil.
Am platit si am
plecat acasa incantate de alegerea facuta, masina urmand sa ajunga a 2-a zi.
Urmatoarea zi
(adica ieri), pe la amiaza, interfonul taraia mai ceva ca alarma
politiei. M-am trezit cu ochii impaienjeniti (fiind ziua mea libera, dormeam la
ora aia) si am deschis. Erau 2 baieti de la magazinul cu princina, veniti sa-mi
aduca masina de spalat cea noua si s-o ia pe cea veche.
Eu stau la etajul
4 din 4, deci le-a luat ceva pana au ajuns taraind hardughia dupa ei. Asudati
pana la izmene, au mai avut un strop de energie sa-mi zambeasca fortat si sa ma
roage sa semnez de primire. Eu adormita, semnez si le arat cu degetul spre
harbul vechi ce urmau sa-l preia si sa-l plimbe inca 4 etaje pana jos.
Fericita ca am
rezolvat problema, inchid usa in urma lor si ma bag inapoi in pat, alaturi de
blanoasa patrupeda.
Cum n-am
avut nimic special de facut, am lenevit mai toata ziua. Abia asteptam sa ajunga mama acasa, sa vada si ea
ce bine se potriveste masina cea noua in bucataria noastra. Parca se asorteaza
cu frigiderul si are un strop de verde care merge perfect cu mobila. Recunosc,
eram tare mandra de noua achizitie.
Nici nu-mi inchei
bine gandul ca ma suna mama si ma intreaba pe un ton foarte calm si
mieros :
- Draga mea, au
venit sa aduca masina?
- Da, zic eu.
- Si eu luat-o pe
cea veche?
- Da, zic eu iar.
- Si hainele le-ai
scos din masina?
- Care haine? Din care
masina mama? Intreb eu
foarte mirata.
- Hainele murdare,
din masina veche Andreea. Le-ai scos?
In momentul
ala am simtit ca mi-a picat cerul in cap! Cum de nu m-am gandit sa scot hainele din
masina?!! Noi nu avem cos special pentru rufe murdare, le punem direct in
masina de spalat si le sortam inainte de spalare. Iar eu, cretina, am uitat si
le-am dat masina plina ochi cu
haine!
Invaluita de un
amalgam de sentimente, de la panica la rusine, am tras geaca pe mine, m-am suit
in masina (aia cu 4 roti de te duce dintr-un loc in altul, nu aia de spalat:P) si am dar fuga la magazin. Ajunsa acolo, dau de o doamna amabila
careia ii povestesc rusinata toata patania si o intreb daca nu cumva masina mea
de spalat veche a ajuns in depozitul magazinului. Nici nu apuca sa-mi raspunda
ca apare din spate un nene, extrem de amuzat care-mi spune ca da, masina e in
spate si ca s-au gandit ei ca voi veni sa-mi recuperez hainele. In momentul ala
jur ca m-am albastrit, inverzit si apoi probabil inrosit la fata. Nici daca sufeream de febra tifoida nu aratam in halul ala!
M-am dus sa
cumpar 2 pungi si m-am intors sa-mi strang rufele din masina buclucasa. Imi
venea sa intru in pamant de rusine si incercam sa evit privile amuzate ale
tipului care m-a condus in depozit. Daca as fi fost in locul lui as fi facut
misto la greu, asa ca am apreciat ca s-a limitat doar la a-mi recomanda ca
atunci cand o sa vreau sa-mi schimb si frigiderul sa ii chem tot pe ei sa-l ia
si sa uit cateva beri inauntru.
Am strans rufele
cat de repede am putut si am iesit val-vartej din magazin, cu fata curcubeu si
gandul ca numai mie mi se poate intampla asa ceva.
Si da, probabil
ca numai mie mi se poate intampla sa nu verific masina de spalat si sa fiu atat
de uituca. A fost o
intamplare extrem de penibila si cu siguranta mi-am invatat lectia.
In final,
ma bucur doar ca nu l-am gasit pe nenea rotind in aer, pe deget chilotii mei si mustacind ca nu-s chiar pe placul lui.
Una peste alta, cu siguranta sunt singura persoana care a plecat vreodata cu pungile pline de haine de la Domo!