Se afișează postările cu eticheta glossy lip crayon. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta glossy lip crayon. Afișați toate postările

Glossy lip crayon de la sephora, imi rasfata zilnic buzele!

Nu trebuie sa dai dovada de un mare spirit de observatie pentru a constata ca in ceea ce priveste machiajul, de obicei, prefer sa pun accentul pe ochi si nu pe buze.
Intotdeauna am aplicat acea regula nescrisa conform careia, daca buzele sunt intr-o nuanta vibranta sau inchisa, ochii trebuie fardati intr-un mod cat mai natural si viceversa. Ideea e sa pastram un echilibru de bun simt.
Nu spun ca-i gresit daca purtati si ochii si buzele simultan accentuate, tine de alegerea fiecareia in final, spun doar ca eu am ales sa tin cont de acest aspect, iar de cele mai multe ori machiajul meu se concentreaza pe ochi si mai putin pe buze.
In colectia mea, am rujuri de culoare rosie (preferatul vi l-am prezentat aici), mov inchis sau grena, dar le port doar la ocazii speciale sau atunci cand simt nevoia de ceva nou.
In general raman in zona de comfort si apelez la binecunoscutele rujuri nude sau rozalii. Asta probabil si pentru ca am buzele maricele si nu vreau sa atrag atentia asupra lor mai mult decat este cazul. Fiecare cu piticii lui!

Revenind la rujuri, 80% din colectia mea este formata din nuante neutre, nude-uri si rozuri pale.
Iar preferatul meu de cateva luni incoace este Glossy Lip Crayon de la Sephora. Se vede dupa ambalaj cat a suferit saracutul de la desele folosiri si mutatul dintr-o geanta in alta. Nuanta se numeste pale pink si as descrie-o exact asa : roz pal.


Creioanele jumbo pentru buze nu-s o noutate, am incercat cateva de-a lungul timpului dar nu prea m-au impresionat . Glossy Lip Crayon este primul care ma cucereste pe de-a-ntregul.
Este usor de folosit datorita ambalajului practic : rasucesti de partea de jos si astfel rujul este impins in afara. Exact ca la un ruj normal, doar ca e intr-o forma slim, mai eleganta si mai usor de folosit. De cele mai multe ori, nu am nevoie de oglinda ca sa-l aplic.


Ador textura cremoasa si finish-ul glossy. Se aplica usor, aluneca pe buze precum untul, fiind in acelasi timp extrem de hidratant, n-am mai avut nevoie de balsam de buze de cand cu el.
Rezista undeva la 3-4 ore, apoi trebuie reaplicat. Nu-i bai, e chiar rezistent pentru un ruj cremos si face treaba foarte buna. Imi place ca-n acelasi timp este si pigmentat, din 2-3 miscari buzele sunt gata colorate.
Sa stiti ca nu glumesc, chiar sunt dependenta de el! Este nelipsit din geanta mea si este primul dupa care intind mana atunci cand vreau sa-mi colorez buzele.
Bravo Sephora! In sfarsit un creion jumbo de buze excelent, caruia n-am ce sa-i reprosez!
Glossy Lip Crayon se gaseste in magazinele Sephora si costa 44 lei.
L-ati incercat ? Suntem de aceeasi parere?
Join me on Facebook  photo instagram_zps64e4158f.png Follow me on Pinterest  Follow me on Bloglovin Follow me on Twitter