Port aparat dentar si nu mi-e rusine!

V-am mai povestit cu alte ocazii, despre cum eram pe vremea cand eram copil, insa niciodata n-am dat prea multe detalii. Cu ocazia subiectului de astazi, cred ca e timpul sa aprofundez putin problema, pentru a ma face inteleasa cat mai bine.

Din start va spun ca n-am fost un copil frumos. Nici macar dragut. Eram o bondoaca grasuna, tuciurie si paroasa. Distanta dintre mine si un copil frumos, era ca de la cer la pamant, daca nu mai mare. Sigur, mama m-ar contrazice vehement, dar parerea ei nu conteaza, e subiectiva ca doar sunt fiica-sa, deci normal ca ma vedea frumoasa. Si nu m-am oprit doar la aceste "calitati". La varsta de 5 ani, dupa un control oftalmologic, m-am ales cu o pereche de ochelari, "funduri de sifon" de toata frumusetea. N-am fost deloc incantata de ei, dar cand ai doar 5 ani, nu prea te poti impotrivi.  Mai ales ca hipermetropia mea masura +5, iar fara ei, nu vedeam nici pe unde calc.
Eram o combinatie nefericita intre un Tweety (ala mic, cu capul mare) prajit de soare si Victor Ciorbea (cel cu ochelarii vesnic cas). N-am avut nicio sansa in fata blondelor cu par matasos, firave, cu ochi albastri si piele de bebelus ce le aveam drept colege. Batalia era pierduta din start.

Si fix cand credeam ca lucrurile nu pot sta mai rau de atat, pe la 15 ani, am primit vestea ca e musai sa port aparat dentar. Nu aveam dintii strambi, muscatura era problema si inca una destul de serioasa. N-am avut incotro nici de data asta. Mi-am adaugat o superba sarma pe dinti care atragea toate privirile. Ghinionul meu a fost ca-n perioada aia se difuza la tv serialul de mare succes Betty cea urata. Cred ca intuiti urmarea:)). Stim cu totii zicala "de ce ti-e frica nu scapi", iar in cazul meu, ca un facut, s-a adeverit si aplicat intotdeauna. Semanam izbitor de mult cu acea Betty : bruneta cu breton, ochelari mari si aparat dentar, iar celor din jur nu le-a luat mult sa-si dea seama.
Uite asa s-a dus naiba increderea mea! Asa am ajuns sa ma privesc prin ochii celorlalti si sa ma vad hidoasa. Asa am ajuns sa nu mai port aparatul dentar (era mobil si-l puteam da jos cand doream) desi era important pentru sanatatea mea. Nu-mi doream decat sa fiu la fel ca ceilalti. Sa ma accepte si sa ma amestec printre ei in multime...acum realizez cat de naiva eram!

Au trecut mai bine de 10 ani de atunci. M-am schimbat fizic, dar mai ales psihic. Am invatat intre timp ca frumusetea-i relativa si nu e nimic rau in a fi diferit. Am intalnit oameni care m-au placut pentru ceea ce sunt, m-au iubit chiar si pentu defectele mele si m-au invatat cat de mult conteaza sa am incredere in mine. Am invatat sa ma accept asa cum sunt, sa-mi pun in valoare calitatile si sa ignor vocea lumii.
Acum, la 26 de ani, mi-am pus din nou aparat dentar. Si nu mobil, ci brecketi pe fiecare dinte. Iar de data asta nu m-a obligat nimeni, a fost alegerea mea. Am decis sa fac ce e mai bine pentru mine si pentru sanatatea mea. Daca in urma cu 11 ani as fi avut mintea de acum, cu siguranta problema era demult rezolvata. Dar pana la urma, niciodata nu e prea tarziu, dintii migreaza toata viata, deci nu va lasati pacaliti de ideea ca sunteti prea batrani pentru asa ceva.

port aparat dentar

Nu mai este o rusine sa porti aparat dentar, ba din contra, am primit numai reactii pozitive la adresa lui. Iar daca cuiva nu-i place aparatul meu, este fix problema lui. Am incredere in mine si n-am nevoie de confirmarea nimanui in nicio privinta, cu atat mai mult cand vine vorba de infatisarea mea.
Si credeti-ma pe cuvant ca e mai placut sa vezi niste sarme pe dinti decat o dantura distrusa, cu dinti strambi si poate chiar carii. Dupa cum spune prietena mea Stella (care este si stomatologul meu): nimic nu se compara cu un zambet frumos, cu o dantura frumoasa si merita sa faci tot ce-ti sta in putere pentru a le obtine.
Am scris acest articol din dorinta de a fi un exemplu pentru alte persoane care poate, trec prin aceleasi experiente/stari prin care am trecut eu.
Haideti sa nu-i mai lasam pe ceilalti sa decida pentru noi! Increderea de sine nu o vom primi de la ei, o avem cu totii in noi, trebuie doar sa invatam s-o crestem frumos. Frumusetea in schimb, se invata, se perfectioneaza si evolueaza. Iar o dantura frumoasa este un must!

despre aparatul dentar

Daca aveti nevoie de aparat dentar, nu stati nicio clipa pe ganduri! Este o investitie destul de mare, dar va garantez ca in final merita efortul! 
Meriti sa investesti in tine, meriti un un zambet perfect! 

41 de comentarii:

  1. Ce mi-a placut cel mai mult la articolul asta e evolutia in gandire, faptul ca ai realizat ce e mai important pentru tine. Si drept sa iti zic, mi-am amintit de adolescenta si nu ii duc musai dorul. Pentru ca la varsta aceea multi indivizi sunt rai si limitati, in loc sa creasca frumos pe traiectoria lor prefera sa ii traga pe ceilalti in jos. Rant over :D Sa mai scrii asa :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai mare dreptate! Dar toti crestem, invatam, ne maturizam si trecem peste:). Ma bucur ca ti-a placut:*!

      Ștergere
  2. felicitari pentru articol, imi place sinceritatea cu care ai abordat subiectul! si cred ca ai fost mereu curajoasa, iar experienta din copilarie nu a facut decat sa te intareasca. te pup!

    RăspundețiȘtergere
  3. draga mea, esti un exemplu foarte bun, bravo. doar sa inteleaga lumea ca nu e un moft, e sanatatea noastra.pupp

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact asta am vrut sa subliniez si sper ca s-a inteles:). Trebuie sa-ti multumesc, caci datorita tie voi avea un zambet perfect! Te pup!

      Ștergere
  4. M-am regăsit printre cuvintele tale destul de mult, mai ales că în curând va trebui să-mi pun și eu aparat dentar și, sinceră să fiu, nu am nicio tragere de inimă. Mă bucur că am citit articolul tău, mi-a mai înseninat judecata puțin eronată atât despre mine, cât și despre ceea ce înseamnă cu adevărat frumusețea. Mulțumesc foarte mult!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vaiii, cuvintele tale m-au uns pe suflet! Nu-ti fie teama, o sa vezi ca o sa fie bine! Sacrifici 1-2 ani pentru a avea o dantura pefecta tot restul vietii. Merita! Si o sa vezi cate complimente o sa primesti, trust me!

      Ștergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu am avut probleme cu dantura ca sa am nevoie de aparat dentar si poate de aceea cand eram in liceu judecam o persoana dupa dantura, dar daca nu avea grija de ea. Mai intalneam persoane care au aveau multe carii dar din nepasarea lor si atunci nu o vedeam prea bine :D. Din pacate nu toata lumea isi permite sa mearga la stomatolog sa-si rezolve dintisorii desi mi se pare o necesitate dar nu-i mai judec acum dupa dantura, m-am maturizat :). Am mai dat peste persoane care isi puneau aparat dentar doar de dragul modei si il accesorizau dar mi se parea urat pentru ca dintii sunt frumosi albi, nu colorati. Daca as fi fost nevoita si eu as fi purtat aparat pentru frumusetea dintilor. Ma bucur pentru aceasta postare, este incurajatoare.
      P.S. Am sters celalalt comentariu pentru ca mi s-a parut ca nu m-am exprimat bine si nu voiam sa se inteleaga ceva gresit :)

      Ștergere
  6. Ar fi chiar culmea sa-ti fie rusine! Eu am avut braces pe la 27-28 de ani (nici nu mai retin exact), l-am purtat timp de 3 ani, nici ca aveam treaba!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acum nu-mi e rusine, dar recunosc ca am avut cateva retineri la inceput. In final, conteaza sa faci ceea ce e mai bine pentru tine si sanatatea ta! Felicitari pentru zambetul perfect pe care-l ai acum!!

      Ștergere
  7. Eu sunt la stragiul in care port mobil doar noaptea, bracheti am purtat 1 an de zile si sunt multumita de rezultat. Nu am ajuns la o dantura perfecta dar nici nu speram in asta, conteaza si materialul, genele, fizionomia.
    Ma bucur ca ai luat decizia asta, niciodata nu e prea tarziu, cred ca 25 aveam eu cand l-am pus, deci nu demult :P.
    Am fost tentata in liceu dar prietenul meu de atunci a zis ca o sa ma tina inchisa in casa daca imi pun asa ceva si eu bineinteles ca m-am speriat si-am zis ok, nu-mi pun. Prostie in capul meu, stiu :/.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu esti mai avansata, eu mai am pana ajuns la cel de noapte:P. Felicitari, ai o dantura frumoasa (doar am vazut), deci aparatul a facut treaba excelenta.
      Nah, cu totii facem greseli cand suntem mici si fara minte....bine ca unii dintre noi ne trezim intre timp;). Te pup!

      Ștergere
  8. Sper ca postarea ta sa convinga cat mai multe persoane sa apeleze la un aparat dentar. Si eu am purtat unul, cred ca pe la 26 de ani mi l-am pus, si tare mandra sunt de decizia luata. Imi pare rau doar ca am ales unul ceramic, nu ca n-a fost bun, dar acum parca regret ca am platit mai mult doar ca sa fie cat mai putin vizibil.
    Eu cand aud pe cineva ca-mi baga in fata "e tarziu acum sa pun ap. dentar" nu ma linistesc pana nu contrazic ideea asta falsa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu sper la fel! Stiu ca ai avut aparat si mai stiu ca acum ai un zambet perfect, deci felicitari!! Te pup!

      Ștergere
  9. Jur ca si eu ma gandeam zilele astea cat de mine ar fi fost sa am atunci cand eram mica mintea de acum . Si eu am probleme mari cu dantura, cu muscatura si, implicit cu cariile pentru ca, cum nu musc corect, dintii mei se lovesc, smaltul dispare si asa apar cariile. Groaznic.

    Aveam vreo 10 ani cand ma aflam pe scaunul stomatologului care mi-a zis ca trebuie sa port aparat dentar. Evident ca m-am speriat si ma gandeam la ce o sa zica ceilalti copii si ca o sa rada de mine si de atunci nici nu m-am mai dus la acel medic.

    Ce nu inteleg eu nici acum este de ce mama mea nu m-a impins si nu mi-a explicat ?
    Pe vremea aia erau sarmele alea urate, acum au aparut tot felul de aparate din ceramica, cu braketi colorati etc.
    De luna trecuta am decis sa imi fac dantura, am aflat de ce am dintii asa sensibili, de ce sunt predispusi la carii si de ce sunt tociti. Mi-a zis ca va avea un efect extraordinar acest lucru si asa am decis sa port aparat, de la 27 de ani :)
    In luna decembrie imi pun dantura la punct, sa nu mai am nicio carie si sa am plombele bine facute si din februarie imi pun si eu aparat.

    Postarea ta este binevenita si sper sa fie un exemplu pentru oricine are nevoie de aparat dentar.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact aceeasi problema o am si eu! Din cauza muscaturii deficitare unii dinti s-au tocit, iar din cauza maselelor de minte crescute prost (pe care le-am scos intre timp), s-au aglomerat.
      Te inteleg perfect, asa e cand esti mic si nu stii ce e mai bine pt tine. Lasa, bine ca te-ai hotarat acum, nu e deloc tarziu! Abia astept sa citesc parerile tale si sa-ti vad rezultatele! Te pup!

      Ștergere
  10. Bravo pentru sinceritate si bravo pentru decizia de a purta aparat dentar! Si eu port, pe ambele arcade si pregatesc o postare pe blog despre cum ma simt cu aparat dentar. Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! Si eu am acum pe ambele arcade, pozele de mai sus sunt facut in primele luni cand il aveam doar pe cel de jos:P. Abia astept sa-ti citesc articolul! Te pup!

      Ștergere
  11. Am 22 ani,sunt in anul 4 de facultate si mi-am pus aparat dentar acum o saptamana.Imi doream de 3 ani,dar am amanat din motive financiare,desi costul este ridicat sper sa merite fiecare banut la sfarist.Nu imi este rusine sa il port,imi era mai rusine sa zambesc inainte si sa se vada caninul stramb decat sa port "o sarma" pe dinti. Un zambet frumos este intr-adevar un must!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Felicitari! Da, e un efort financiar destul de mare, dar in final merita! Exact cum ai spus, e mai ok sarm decat unul sau mai multi dinti strambi:).

      Ștergere
  12. Super articol. Eu sunt norocoasa postare a unei danturi frumoase, nu am avut probleme nici cu dintii, nici cu cariile. Te felicit pt post :*

    www.culore.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ohooo, chiar ca esti norocoasa! Multumesc! Ma bucur ca ti-e placut!

      Ștergere
  13. hihi, si eu port aparat dentar, de cand il am si mi s-au indreptat dintii vizibil, sunt toata un zambet, pana acum radeam cu mana la gura.
    azi o colega mi-a zis: vaaai, ce aparat frumos ai! :)) ( mi-am facut activarea si-acum mi-a pus elastice rosii )
    succes cu durerile de viitor! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hehe, si eu tot cu gura pana la urechi sunt mereu:)). Uite ca elastice rosii nu mi-am pus pana acum:P. In momentul de fata il am multicolor, mi-am pus mai multe culori (verde,mov,galben si rosu), o sa-i fac o poza.
      Durerile le stiu, ca-l am de mai bine de 6 luni:)), dar nu ma plang:P. Te pup!

      Ștergere
  14. Si eu imi pun aparat peste 3 saptamani (pe o arcada, urmand ca peste 2 luni sa-mi puna si pe cealalta arcada).Si eu am 25 ani, nu mi-am pus pana acum din diverse motive..rusinea sau nu era momentul potrivit din punct de vedere financiar. Acum sunt foarte hotarata, in ultimele 3 luni am fost la dentist pentru a-mi rezolva toate problemele stomatologice (si mi-am scos si cei 4 molari de minte, pentru ca dintii mei sunt foarte inghesuiti, si maxilarul e mic) si nu bag in seama parerile "binevoitoare" ale cunostiintelor (cea mai recenta parere a fost a unei foste colege, careia ii explicam ca dintii strambi ma impiedica parca sa zambesc cand intalnesc o persoana noua. Si tipa mi-a recomandat ca decat sa-mi pun aparat a.k.a. "sarme", mai bine as zambi ca si Mona Lisa). Sunt foarte nerabdatoare si sper sa trec usor peste eventualele neplaceri/stari de disconfort/dureri .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, si la mine a procedat la fel, mai intai l-a pus pe cel de jos (asa cum se vede in poze), iar acum 2 luni l-a pus si pe cel de sus. Bine ca te-ai hotarat, felicitari!
      Eu i-as zice cateva de dulce colegei tale!! Nu o lua in seama! Tu fa ce e mai bine pt tine si sanatatea ta, daca ea e imbecila...e problema ei.
      In privinta durerilor...nu e chiar atat de rau pe cat se spune, dar cred ca depinde si de om. Eu am toleranta mare la durere...
      Oricum ar fi, in final iti garantez ca merita! Astept sa-mi spui cum iti este peste cateva luni:).

      Ștergere
  15. Si eu imi pun aparat peste 3 saptamani (pe o arcada, urmand ca peste 2 luni sa-mi puna si pe cealalta arcada).Si eu am 25 ani, nu mi-am pus pana acum din diverse motive..rusinea sau nu era momentul potrivit din punct de vedere financiar. Acum sunt foarte hotarata, in ultimele 3 luni am fost la dentist pentru a-mi rezolva toate problemele stomatologice (si mi-am scos si cei 4 molari de minte, pentru ca dintii mei sunt foarte inghesuiti, si maxilarul e mic) si nu bag in seama parerile "binevoitoare" ale cunostiintelor (cea mai recenta parere a fost a unei foste colege, careia ii explicam ca dintii strambi ma impiedica parca sa zambesc cand intalnesc o persoana noua. Si tipa mi-a recomandat ca decat sa-mi pun aparat a.k.a. "sarme", mai bine as zambi ca si Mona Lisa). Sunt foarte nerabdatoare si sper sa trec usor peste eventualele neplaceri/stari de disconfort/dureri .

    RăspundețiȘtergere
  16. Felicitări pentru sinceritate şi pentru decizia de a purta aparat dentar la vârsta aceasta. Eu am 21 de ani şi port aparat de aproximativ 2 luni jumătate, singurul lucru pe care-l regret e că nu am făcut pasul acesta mai devreme, dar nici acum nu-i prea târziu. :) Într-adevar, un zâmbet frumos nu se va demoda niciodata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! Ai mare dreptate! Felicitari si tie pentru decizie, niciodata nu e prea tarziu!

      Ștergere
  17. Mi-a placut mult postarea si mi-ai dat un imbold sa-mi pun si eu aparat jos, asa cum ma tot gandesc de ceva timp! :)

    RăspundețiȘtergere
  18. Sa nu mai zici ca esti urata! Esti foarte frumoasa! Si eu mi-am cam lasat o perioada dintii de izbeliste iar acum tot umblu la stomatolog sa rezolv problemele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eeee, n-ai vazut poze cu mine din copilarie:)). Multumesc, esti o draguta! Majoritatea avem probleme cu dintii, rari sunt cei care sa-i aiba perfecti si fara carii, bine ca te duci si rezolvi problema:D. Te pup!

      Ștergere
  19. Eu mai am putin si il dau jos si sunt happy happy :D. Iti schimba complet fizionomia un zambet perfect. Daca a meritat? DAAAAA!!!!!! dupa 1 an de zile de purtat aparatul, dintii s-au asezat frumos, muscatura e ok. Cel mai rau a fost in prima saptamana pana s-a dezvoltat efectul de ocolire [aveam rani pe interiorul obrajilor], dar apoi nici nu l-am mai simtit. Pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eeee, felicitari!! Sunt sigura ca a meritat! Abia astept sa ma vad si eu la final, caci asa e, iti schimba fizionomia:D. Da, la inceput si mie mi-a facut rani, acum nu mai am probleme.

      Ștergere
  20. ma incurajezi sa vreau sa imi pun aparat dentar din ce in ce mai mult. din septembrie intru in a noua si din pacate dantura mea este opusul perfectiunii asa ca singura solutie este un aparat dentar.. eram foarte nedumerita daca asta este o solutie buna avand in vedere faptul ca e liceu si acolo sigur se gasesc unii sa comenteze. multumesc ca ai scris articolul asta, m-a ajutat mult

    RăspundețiȘtergere
  21. Ai dreptate...mentalitatea se schimba mult in decursul anilor..
    Si eu am decis la 20 de ani sa imi pun..am o saptamana cu el..a fost greu sa ma decid..mai ales pentru bracketi metalici,insa incep sa ma acomodez..si ma gandesc ca atunci cand il voi da jos voi fi fericita ca m-am hotarat sa il port..
    Daca vreti aparat dentar puneti-va cat mai repede..pentru ca merita..si mai bine pana la 18 ani decat dupa :)

    RăspundețiȘtergere
  22. Foarte tare articolul !!! :* :) ;)
    Eu una nu accept nici ideea de a avea dintii strambi si nici ideea de a purta un aparat dentar
    Am niste colegi(si ma refer la baieti) "deosebiti" care m-ar putea 'barfi' sau sa.mi spuna 'sarma.n gura'

    Acum imi spun ca 'mi.ar indrepta dintii cu patentul"
    dar daca imi pun aparat dentar...mai ales la 16 ani pe care.i am ...cred ca pana la 25 de ani nu scap de aparat ... :((

    RăspundețiȘtergere
  23. Foarte tare articolul ;))
    Eu pentru ca am dintii strambi mi se spune "baaa...o sa.ti indrept dintii cu patentu' "
    Dar daca imi pune aparat dentar o sa.mi spuna "sarma-n gura"
    Dar e ok :)) :((

    RăspundețiȘtergere

Join me on Facebook  photo instagram_zps64e4158f.png Follow me on Pinterest  Follow me on Bloglovin Follow me on Twitter